Pe 24 Ianuarie 1859, istoricii consemnează un punct de cotitură pentru ce avea să devină România modernă: unificare vechilor principate, sub cârmuirea lui Alexandru Ioan Cuza, domn al Moldovei și Țării Românești. Supranumită și „mica Unire”, aceasta apare într-un context cel puțin favorabil pentru neamul românesc. Încetarea ostilităților din Crimeea și semnarea Tratatului de la Paris, două evenimente de o importanță colosală în istoria europeană, au fost favorabile discuțiilor privind unirea vechilor principate românești.

Mica Unire nu s-a înfăptuit peste noapte. Deși contextul politic extern a fost unul propice,  a fost nevoie de consființirea Marilor Puteri spre a supune această idee votului popular. Astfel, în 1857 are loc divanul Ad-hoc, unde membrii au votat aproape în unanimitate pentru unirea Moldovei cu Țăra Românească.